joi, 21 august 2014

Inimioara Larisei a fost salvata

Asociația “Salvează o inimă” a derulat, în perioada 11-18 august 2014, campania umanitară ”Împreună pentru o inimioară de copil”, menită s-o salveze pe Larisa Stancu (3 ani), care suferă de o boală cumplită ce i-a afectat inima încă de la naștere.
Grație sumei de peste 12.000 de lei, donată în timp record de românii din țară dar și din Diaspora, Larisa și mama ei au putut merge la Clinica din Bad Oeynhausen (Germania) pentru un control și un tratament care o va face bine pe micuță. Deplasarea a trebuit urgentată și din cauza faptului că această malformație de care suferă fetița a avut repercusiuni și asupra stării ei generale fizice, în special a sistemului imunitar care era foartă slabit, iar o banală răceală o putea răpune.
“Ne bucurăm foarte mult când reușim să salvăm un copil. Nu am fi reușit s-o salvăm pe Larisa fără ajutorul vostru și vă suntem extrem de recunoscători pentru sensibilitatea și generozitatea de care ați dat dovadă. Este un semn bun de la Dumnezeu, iar în ultima perioadă am constatat că oamenii devin din ce în ce mai buni și atenți pentru soarta semenilor lor”, declară Vlad Plăcintă, președintle Asociației “Salvează o inimă” și organizatorul campaniei umanitare “Împreună pentru o inimioară de copil!”
Întorși cu bine astăzi în țară, mama Larisei a ținută să mulțumească din tot sufletul tuturor persoanelor care au făcut ca această minune să se înfăptuiască. “Este o minune! Le multumim din tot sufletul tuturor pentru bunătatea și sensibilitatea de care au dat dovadă. Cu atât mai emoționată sunt cu cât oameni care nu ne-au văzut niciodată m-au sunat și mi-au zis că vor să-mi salveze fetița. Sunteți minunați și Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, declară mama Larisei Stancu.


Donațiile au putut fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/larisa-stancu/ sau în contul bancar: Stancu Ion Ana (0763317512) - RO21BRDE445SV01520694450 RON. Mai multe informații despre caz găsiți pe www.larisastancu.blogspot.ro.

Urmatoarea programare va avea loc in septembrie

luni, 18 august 2014

Am cumparat biletele...

Dragi si iubiti prieteni,
Ultima saptamana a fost de foc pentru mine si Larisa multe  nopti nedormite pentru mine.Dar mi s-a dovedit inca odata ca sunt oameni cu inima mare care m-au ajutat fiecare cum a putut:unii au publicat articol despre Larisa si nu sunt putini cei care s-au alaturat un numar de 53 de jurnalisti s-au alaturat publicand comunicatul de presa trimis de catre Asociatia "Salveaza o inima".Nu am cuvinte sa multumesc fiecarui om care a donat eu ii consider pe fiecare in parte prieteni de suflet ai Larisei.Am trait pe pielea mea purtarea de grija a Bunului Dumnezeu si a Sfantului Ierarh Nectarie care a randuit pasi fiecaruia care i-a cerut ajutorul si nu ne-a  lasat neajutati.Cu sprijinul vostru am cumparat biletele ce e drept pretul ne-a dat un pic peste cap dar nu mi-am pierdut speranta.

Va multumim din tot sufletul pentru dragostea si intelegerea acordata!

Mai jos postam factura eliberata pentru biletele de avion.


miercuri, 13 august 2014

O mana de om are nevoie de ajutorul nostru!

"Fetita mea, Larisa, are in prezent 3 ani si s-a nascut cu o malformatie cardiaca numita transpozitie de vase mari, motiv pentru care, la frageda varsta de numai 2 luni, a suferit prima interventie chirurgicala in Germania. Din pacate, acest lucru nu a fost suficient, astfel ca Larisa avea 8 luni cand am fost nevoite sa ne deplasam din nou in aceeasi tara pentru cea de-a doua interventie, in urma careia i s-a implantat un stimulator cardiac cu rol in reglarea pulsului.

Ceea ce îngreuneaza situatia noastra este faptul ca Larisei trebuie sa i se efectueze controale regulate pentru a monitoriza buna functionare a stimulatorului si, implicit, a inimii, iar acest lucru presupune o noua deplasare in Germania si asta, cât mai curând posibil, dat fiind ca numai acolo exista aparatura adecvata pentru evaluarea starii Larisei. Prin urmare, Larisa are nevoie de aproximativ 1000 de euro pentru deplasare si tot ce implica controlul în sine, dar, din pacate, situatia materiala a familiei este si asa foarte dificila, astfel ca orice ajutor din partea oamenilor cu bunavointa este binevenit."


Larisa Stancu a fost parasita de tatal ei la intoarcerea din Germania, unde a suferit interventia chirurgicala. As vrea sa ii aratam ca nu este singura!


Donati o suma 
cat
 de mica in contul RO21BRDE445SV01520694450, al carui titular este Stancu Ion Ana, mama Larisei.


Va multumim!

Multumim din inima pentru frumosul articol oferit de blogul :Jurnalul unei mame"

duminică, 10 august 2014

Împreună pentru o inimioară de copil!


           
Larisa Stancu (3 ani) are bătăile inimii diferite față de ale altor copii. Acesta este motivul pentru care poartă un peace-maker, ca inimioara sa să bată cum trebuie și să trăiască o viață cât se poate de normală. Bătălia pentru viață pe care o duc împreună - micuța Larisa și minunata ei mamă, Ana - nu se oprește aici. Urmează un control foarte important, în Germania, la Clinica din Bad Oeynhausen și un tratament operatoriu care o va face bine pe Larisa.
La numai 2 luni de la naștere, Larisa a suferit prima intervenție chirurgicală în Germania, însă 6 luni mai târziu, îngerașul a suferit o alta intervenție chirurgicală pentru a i se implanta un stimulator cardiac cu rol în reglare a pulsului. Ceea ce îngreunează situația de față este faptul că Larisei trebuie să i se efectueze controale regulate pentru a monitoriza buna funcționare a stimulatorului și, implicit, a inimii, iar acest lucru presupune o nouă deplasare urgentă în Germania, singurul loc în care există o aparatură adecvată pentru evaluarea stării de sănătate.
Deplasarea trebuie urgentată și din cauza faptului că această malformație de care suferă fetița a avut repercusiuni și asupra stării ei generale fizice, în special a sistemului imunitar care este foartă slabit, iar o banală răceală o poate răpune. Prin urmare, Larisa are nevoie de aproximativ 1000 de euro pentru deplasare și tot ce implică controlul în sine, dar din păcate situația materială a familiei este precară, în contextul în care tatăl Larisei a dispărut din viața lor și nu beneficiază de ajutorului lui.
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strangere de fonduri, care o va ajuta pe Larisa să trăiască. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/larisa-stancu/ sau în contul bancar: Stancu Ion Ana (0763317512) - RO21BRDE445SV01520694450 RON. Mai multe informații despre caz găsiți pe www.larisastancu.blogspot.ro.
“Larisa este un copil minunat și ne-am decis s-o ajutăm cu orice preț. Credem în sensibilitatea oamenilor, credem foarte mult că românii au un suflet minunat, iar inimioara Larisei va fi salvată. Orice om este important, însă când vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și speranță”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Împreună pentru o inimioară de copil!

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

sursa: comunicat de presa Asociatia Salveaza o inima

joi, 10 iulie 2014

Inimioara mea are nevoie de dragostea voastra

Fetița mea, Larisa, are in prezent 3 ani și, așa cum am menționat, s-a născut cu o malformație cardiacă numită transpoziție de vase mari, motiv pentru care, la frageda vârstă de numai 2 luni, a suferit prima intervenție chirurgicală in Germania. Din păcate, acest lucru nu a fost suficient, astfel că Larisa avea 8 luni când am fost nevoite să ne deplasăm din nou în aceeași țară pentru cea de-a doua intervenție, în urma căreia i s-a implantat un stimulator cardiac cu rol în reglarea pulsului.
 Ceea ce îngreunează situația noastră este faptul că Larisei trebuie să i se efectueze controale regulate pentru a monitoriza buna funcționare a stimulatorului și, implicit a inimii, iar acest lucru presupune o nouă deplasare in Germania și asta, cât mai curând posibil, dat fiind că numai acolo există aparatura adecvată pentru evaluarea stării Larisei. Prin urmare, Larisa are nevoie de aproximativ 1000 de euro pentru deplasare și tot ce implică controlul în sine, dar, din păcate, situația materială a familiei este și așa foarte dificilă, astfel că orice ajutor din partea oamenilor cu bunăvoință este binevenit.
Am menționat mai devreme că deplasarea trebuie urgentată și din cauza faptului că această malformație de care suferă fetița a avut repercusiuni și asupra stării ei generale fizice, în special a sistemului imunitar care este foarte slăbit, ceea ce presupune, practic, o adevărată luptă cu orice simplă răceală a fetiței, iar însănătoșirea este un proces greoi. Ceea ce ne dă totuși speranță este însăși puterea cu care Larisa depășește aceste episoade grele cu zâmbetu-i inocent și ochișorii ei mari, așa cî nu putem decât să visăm, alături de ea, că acest hop din viața ei, apărut mult prea devreme, dar va fi uitat cât mai curând. De altfel, în urma acestui control care trebuie efectuat cât mai curând, vom afla dacă micuța Larisa va avea nevoie de o alta operație pentru ca, ulterior, să se bucure într-adevăr de viață, așa cum o fac ceilalți copii. De aceea le adresăm tuturor celor care cred în viață în adevăratul sens al cuvântului, rugămintea de a ajuta acest copil care nu se poate bucura de clipele copilăriei de care cu toții ne amintim cu mostalgie și regret...

duminică, 6 iulie 2014

Povestea Larisei


Cat de singur poate fi un om singur? Tatal Larisei a disparut de langa ele in clipa in care fetita s-a intors de la operatia din Germania.  Mi-as fi dorit sa nu fie nevoie sa scriu cuvintele astea, pentru ca suna ca o sentinta.
A plecat. Si nici Larisa copilul sau, nici Ana femeia care a dat viata fetitei sale nu beneficiaza de ajutorul lui.
As vrea sa dovedim ca ne pasa. As vrea sa dovedim ca totusi, in ciuda premiselor: a bolii de care sufera Larisa (e vorba de boala congenitala, la inima). A avut un defect al vaselor importante de la inima, si multe alte cuvinte care ar face inima unei mame sa se stranga mica-mica si sa simta ca batalia e mare. Prea mare. Si totusi, Ana a luptat pentru fiica ei, si a facut tot ce a stiut ea posibil.
Larisa are bataile de inima deosebite de bataile de inima ale altor copii. De aceea, poarta acum un peace-maker, ca inimioara ei sa bata cum trebuie. Din cauza asta are nevoie sa mearga inapoi in Germania la control. Problema e ca nu au bani, si drumul asta costa in total aproximativ 1000 de euro. Clinica ii asteapta, medicul a facut deja programarea pana la inceputul luni august cel tarziu.Cu fetita trebuia sa fie de acum doua luni in Germania dar lipsa banilor este singurul impediment.
Copilul meu se numeste Ion Larisa Gabriela, s-a nascut cu boala cardiaca adica malformatie la inima, la a doua interventie chirurgicala i sa implantat un stimulator cardiac,Pace- Maker, pe 21 august e programarea pt control ne trebuie suma  de 800 pana in 1000 de euro in total. Ana.
Banii sunt pentru biletele de avion Bucuresti – Dortmund, si apoi pentru biletele de microbuz pana la Clinica, adica Dortmund - Bad Oeynhausen, plus micile cheltuieli care tin de drumul in sine.
Ana nu lucreaza, pentru ca Larisa a fost si este in continuare bolnava, si are nevoie de ingrijire aproape non-stop.

Mie suma asta mi se pare mica, avand in vedere ca este vorba de sanatatea unui copil, daca as avea in clipa asta banii i-as da. Din pacate, de una singura nu pot. Si aici va cer ajutorul voua. va rog sa ma ajutati sa demonstrez ca un om nu e singur, atata vreme cat cei din jurul sau sunt oameni.

Cei care doresc sa o ajute pe Larisa o pot face in contul: 
RO21BRDE445SV01520694450-Cont RON
Stancu Ion Ana
sau pot lua legatura cu mama Larisei la numarul de telefon 0763317512
Va multumim!



- Control: 150-200 EURO
- Bilete avion: dus-intors 300 euro
- Transport intern Germania: 150 euro dus, 150 euro intors.
- Cazare + alte cheltuieli: – 150 -200 euro.

Stimata Doamna Stancu,
 
Aveti programare pentru control pe data de 21 August 2014 ora 13:30.
 
Cu cele mai bune urari,
 
 
Dr. Eugen Sandica
Direktor,Department Chirurgie Angeborener Herzfehler
Ärztlicher Direktor,Zentrum für Angeborene Herzfehler
Herz- und Diabeteszentrum NRW
Georgstr. 11
32545 Bad Oeynhausen